Defapt articolul asta era menit sa se numeasca Tocuri=slow-motion-suicide daaaar s-au schimbat cateva ecuatii ale problemei.
Ce poti face intr-o zi frumoasa de marti? Poate multi ti-ar recomanda sa te baricadezi in casa, cu busuioc, aghiazma si crucifixuri pe langa tine, sa nu te alungi in jungla orasului si mai ales sa nu visez la indeplinirea obiectivelor – cat de mici.
Dar cine sunt ei sa ma invete pe mine. Cu siguranta sunt mai presus de puterile lor de intelegere si cum repetitia e mama invataturii trebuie sa repet mereu aceleasi experiente stiintifico-extra-etero-anormale.
Era o zi frumoasa de marti. Primele raze ale diminetii se lasau asteptate din spatele unui card de nori urati si grei.Foile alea, nenorocitele alea de foi, unde sunt, unde puteam oare sa le pun? Cate intrebari psiho-destinzatoare pe minut. In pat, sub pat, pe canapea, in sufragerie, in bucatarie, pe hol, sub dulap, in carti, sub carti,in foi?, prin foi, pe dupa pat!??? IN FRIGIDER?! nimic…… pauza…. taci putin!
Ea, cu ochelarii in vant, cu ochii bulbucati dupa o noapte de nesomn si leptopul infipt bine pe spatele cocosat a decis: acum ori niciodata plec din casa.
Prea navalnic pentru memory-stickul vital, uitat pe pat, prea rapid pentru zilele de iunie, marti!
Pana la urma s-au gasit binevoitori care sa ii imprumute un stick, sa printeze ultimul capitol din licenta ohh si cat de dulce a fost secunda in care a deschis fisierul si a sesizat ca ce are in ultra-mega-cool-ul super-gadget hp nu este varianta finala. Cu inima indoita l-a printat totusi pe acela – profesorul avea sa inteleaga circumstantele nefaste pe care ziua aia de iunie, marti nu le-au prevestit in niciunfel! Ba chiar, nici HOROSCOPUL nu zisese nimic de intramplari tragico-cosmice.
Cu o varianta stransa la piept a fugit pana la usa biroului profesorului. Colega de profesor, studenta venita in Romania din China era deja acolo. Vestea a cazut fulger: e inchisa usa! E hai! Nu, ca nu se poate! Siiiigguuuuurrr e pe aici… pe aici pe undeva, doar ascuns luminii ochilor nostri.
De ce nu vi tu, vino!!! Dar nu a venit. Dupa o ora de sprijinit scarile etajului patru s-a hotarat! O sun pe Cristina! Azi iau pozele de la Placebo!
Oooo, dulce aventura, da nu puteai sa pleci acasa direct? Ce ti-a trebuit tie sa mergi atat pe jos, sa si ocolesti, ca sa ajungi la biata fata cu gauri in picioare? Cafea la un restaurant? O noua aventura. Chelnerita de local de fite, cu aere in cap mai multe decat o armata ce a mancat 3 ani numai fasole.
RATB? Zilnic si de neuitat! Un loc jos?! S-au indurat zeii! Baterii moarte la 2 telefoane, comisioane ce trebuie facute pana la ora 19:30, un somn dulce amanat, uitat, efemer. Bilet stampilat – fara control.
Cafea de la non-stop – binenteles! Ultimii 2 lei: 4 pliculete. Gauri, gauri in picioare, tot mai adanci….
Moment fatilic: s-a descaltat!
“Greu, greu tare, nu?!”
“Uhmm …da! Incearca tu!”
“Nu multumesc, mai stiu eu pe cineva, acum poarta doar papuci. Ia uite, suntem si vecini, stam in acelasi bloc”.
“Uhmmm (usor confuza, semi-dorindu-si sa apara o gaura neagra sa o inghita subit, palpaind, uitand sa mai verifice cutia postala, sperand sa se termine repede). da! suuuunteeem”.
“Salut, sunt Dan, vecinul de la 7. Vecina de la 3, cred ca sta deasupra ta, a avut aceeasi problema. Vezi sa nu pui crema de galbenele ca iti face si mai rau”.
“Asteptand gaura aia neagra si intrebandu-se de ce a dat jos ochelarii de pe ochi – aha! da… asaaaa fac…. uhmmm multumesc”.
“Si? unde stai?”
“Aaa… cine? eu?! aaaa da, sunt vecina, de la 1!” (;;) clip-clip si zambet tamp)
Evident cu prea mult chef de vorba – ceva de galbenelele care fac rau si o cafea cu vecina de la 3, si incantari de cunoastere
La mine doar un vajait tampit: nu puteam sa mai suport 200 de metri??!!
Dar, am facut impresie buna! Garantat :-j
In unele cercuri mi se mai spune si Indemanatica!
Posts
