Iubirea azi

Dacă mă iubeşti îmi dai retweet şi dacă îmi eşti prieten adevărat spui şi tu acolo măcar un via, eventual îmi pui un link pe blog sau mă citezi de fiecare dacă când spun o chestie mişto! Clar?

Ne batem iubirea în biţi iar supremaţia în nişe. Nişa mea, nişa ta cine mai e în nişa aia? Cu cine mă mai împrietenesc poate poate ajung puţin mai sus pe bucata mea de caşcaval.
Oamenii zâmbesc amabili unul către celălalt, de multe ori cu acel zâmbet de "prost mai eşti, dragule :D " şi ne pupăm atunci când ne întâlnim, ne strângem mâinile cât se poate de prieteneşte, ne luptăm cu sinele nostru.

Până unde şi mai ales de ce? Vremurile astea îmi par atât de ipocrite. Culmea e că dacă refuzi ipocrizia eşti luat de ipocrit (na şi la asta, ce tare se crede, nu ne pupă!). Grrrrrrrrrrrr bine că suntem toţi online, altfel nu ştiu ce ne făceam! :))

Politica e murdară

Iar noi ne tăvălim în ea!
Urât, urât faptul că dupa 5 ani sunt scoase de la naftalină casete, cine păstrează oricum casetele astea atâta vreme?
Nu le am cu politica dar câte partide sunt adunate împotriva unuia? Şi de ce cu atâta înverşunare?
Îmi place la nebunie ce a spus Zoso! Votăm iar pe mizerii?

Eu sunt dezamăgită, total. Nu îmi sunt simpatici politicienii dar aici rezonez cu Băsescu mai ales pentru ca e prea josnic tot ce se întâmplă!

Cineva tot va pierde alegerile, important e să fie găinarul cel mai mic.
Campania asta e o găinărie! Totuşi să iei de proastă o ţară întreagă????


De ce vreau să plec din România?!

Pentru că acum doi ani URLAM sus şi tare ce e mişto la noi! Că unde să plecăm toţi? Emigrăm în mase, mai rămâne unu' care să închidă lumina şi gazele.
Şi în spiritul meu pur românesc mă băteam cu pumnii în piept că putem să facem lucruri faine şi aici, că putem să schimbăm, să educăm.
Putem o lae!
Ne zbatem în acelaşi comunism mizer de după Ceauşescu, ne batem joc de noi, de ceilalţi şi de toate!
De ce vreau să plec din România? Pentru că e prea bună! Da! Uite tocmai pentru că îmi oferă de toate pentru toţi şi pentru că eu nu ştiu să primesc! Am găsit rezolvarea. Pentru că oamenii sunt PREA civilizaţi, pentru că şoferii sunt prea educaţi, pentru că e o ţară prea curată pentru mine, pentru ca politica e transparentă, pentru că am putut să votez duminică şi pentru că pe 6 am şi ce vota!
Pentru că mă lupt prea mult cu morile de vând şi vorba aia: "sunt mulţi ai draq şi n-au nici o boală".
Frustrarea mea mai vine şi din faptul că sunt MULŢI, da excesiv, care ocupă diverse poziţii, în diverse locuri. Poziţii pe care NU le merită, pentru care nu sunt competenţi şi mă întreb dacă toate angajările se fac aşa, prin cunoştinţa unei cunoştinţe care are un post.

Şi totul a culminat cu treaba asta şi o spun aici! Să îi cadă mâna şi lui, şi mamei lui, ăluia care mi-a zgâriat AŞA maşina!

Şi aş mai spune ce să îi mai cadă (bonus) şi pe mâna cărui Ciomu să nimerească sau dacă e femeie ce infecţii să capete.









Să vă fie clar!




Eu nu ştiu dacă ajung (IAR) dar poate nu citiţi că vă trimit la KorinaMS


Pozitionare si comunicare pe net: Metropotam

Mi-e greu şi mi-a fost greu să aleg site-ul a cărui analiză să o fac. M-a ajutat puţin descrierea lui Claudiu care spune în felul următor: 1. iti alegi un site de internet ( existent, proiect sau imaginar), in legatura cu care iti spui pararea despre cum l-ai pozitiona si cum l-ai comunica.
Metropotam!
Poziţionare: de la ei vei afla dacă se întâmplă ceva, ce locuri merită vizitate, în ce restaurante să mănânci, ce trasee de autobuz să urmezi (oferă adresă şi hartă). Ei spun despre ei că sunt ceva între "weblog si ghid al orasului". Nu ştiu la ce vă gândiţi voi prima dată când auziţi metropotam însă mie îmi vine în minte mascota. Problemă: mai nou sunt multe astfel de siteuri. Opinie: au reuşit să fidelizeze vizitorii atât prin conţinutul relevant şi de calitate dar şi prin diverse alte metode de

Comunicare: evenimente organizate, tricouri, stickere, online din om în om.
Cred că fiecare internaut ştie de joaca de 1 mai cu Metropotam, de Anton - căţelul sau de mesajul "Animal urban în libertate". Ce a ajutat foarte mult? Dezvoltarea platformelor ajutătoare: Invita, 100eyes, Urban Bite. Citeşti despre evenimentul x pe Metropotam, inviţi prietenii prin Invita, postezi pozele de după eveniment pe 100eyes. Lucrurile s-au bazat în principal pe comunitate.

Am ales exemplul Metropotam pentru că este unul dintre puţinele siteuri care îmi place cu adevărat, pentru ca pâna aici şi până acum nu au avut probleme în a se diferenţia de ceilaţi si mai ales pentru că sunt prezenţi peste tot.

Să trimitem mai departe mingea către Adrian Ciubotaru , Sorin Tudor şi Chinezu .

Eu am schimbat puţin datele problemei şi am analizat ce au făcut ei.
P.s. - Vinovat e BTO care m-a pus la treaba

Personal

Discuţiile la ore prea înaintate în noapte nu fac bine. Nici la fizic, nici la psihic! Şi din vorbă în vorbă am ajuns să îmi răsfoiesc blogul. M-am oripilat de greşelile teribile de scriere (de care zău nu îmi e ruşine), m-am amuzat de speranţele mele, m-am adâncit în vise şi m-am întrebat: ce vreau!

Nu, nu mai ştiu! În ce mai cred. Nu mai cred în nimic! Am ajuns să nu mai cred nici în mine, cu atât mai puţin în cei din jur. Vă spun curat, fără să clipesc: eu nu mai cred în nimeni, oricât de aproape, oricât de special. Şi din excesiv de extrovertită m-am îndreptat spre introvertită - oricât încerc să mă conving pe mine, tot mai mult în ultima vreme, că nu e aşa.

Sunt conştientă de stupiditatea vorbelor de mai sus, sau poate e doar unul din procesele alea triste care fac parte din creştere şi dezvoltare. Poate că nu m-am maturizat bine sau poate nu m-am maturizat în direcţia bună.

Mi-am închis ochii şi m-am acoperit de rigorile unor cerinţe (împotriva voinţei sau fiinţei mele), am uitat să privesc frumosul şi m-am ancorat în războaie ce nici măcar nu meritau începute, mi-am umplut paharul cu nemernicia altora când EU trebuia să umplu pentru mine paharul cu fericirea mea.
Pentru toate relele din viaţa mea sunt singurul vinovat pentru că insist să le văd, să le ştiu, să le cunosc, să le privesc. Mai simplu e să le las să treaca, aşa cum ştiam să fac. Aşa cum am iertat şi am ajutat - când nu trebuia, e adevărat!

Cel ce nu ştie să înveţe din greşelile personale e condamnat să le repete.

Să facem pace cu restul deci, ca să facem pace cu noi!

Graba si proiecte

Maine o sa merg la Marketing360 felicitari Cristian Manafu si echipei de organizare. Sunt foarte nerebdatoare (e greva la metrou, o sa fie omor cu masina pana la piata presei libere dar MERITA - stiu de acum).

Daca vreti sa aveti o stare de bine va invit sa cititi zilnic Stiri de bine, o sa dati de articolele mele pe acolo.

M-am alaturat cu drag de la 1 noiembrie echipei PlotMyDot si ocazional gasiti aberatii pe blogul lor.
Articole scrise de mine, Andreea si Ileana gasiti si pe blogul Pamantul esti TU. Defapt toata nebunia asta este un concurs lansat de Ambasada Marii Britanii in Romania impreuna cu reprezentatii ONU si British Council. Spuneti ce ati transmite voi oamenilor, si va inscrieti in concurs pentru un notebook Acer si o excursie de trei zile la Londra. Ma cam supara ca in calitate de organizator nu pot sa particip si eu la concurs dar asta e!
Ce facem noi acolo? Chestiile de PR online si le facem cu drag mai ales ca e vorba de o campanie Eco.

Mersul la film s-a rarit in ultima vreme dar se pare ca voi recupera saptamana aceasta.

Nu am avut timp de diacritice.

Spor! :)

Ipotetic

Dacă în locul ţiganilor care stau prin parcările şi semi-parcările Bucureştilor ar sta oameni angajaţi de la primărie, care să strângă măcar o parte din banii ce li se dau şi eventual să se investească acesti bani în parcări, cum ar fi?

Poate ar fi puţin mai bine. Tot de la 5 lei în sus dau acum şi aş da şi pe chitanţă. Doar că acum îi dau mai mult de frică - dracu' poate mă întorc şi nu mai am maşina-găsesc roţile sparte-îmi dau o cheie cap coadă-orice alte idei năstruşnice. Numai de alergat la asiguratori şi aşteptat ieşit maşină din service nu am chef!

Revenind, m-a luat visarea, frumos ar fi, nu-i aşa!

La vodafone mai munceste cineva

Au scos reclama aia noua, mai fac ei una alta, au servicii de internet destul de bunicele, asta daca ti le-ar si activa la un MOMENT DAT!

Nu e prima data cand am probleme cu activarea internetului pe mobil, vodafone live sau alt serviciu din aceasta sfera.
Prima data mi-au activat SESIUNEA DE INTERNET în loc de 5oo mb cu 4 euro. Astfel în mai puţin de o zi rămăsesem aproape fără credit pe cartelă. S-a rezolvat cu un telefon la un operator. Acest operator oricum a renunţat rapid la persoana a 3-a şi am avut noroc spun eu, că nu m-a luat la înjurat că îl deranjez.

A 2-a oară era chiar urgent. Eram în maşină şi aveam nevoie de internet pentru a putea participa la sedinţa din cadrul Internship20 . Mi-au trimis de 15 ori mesajul: vei primi setările pentru telefon, dar nici urmă nici de setări şi nici de activarea opţiunii.

De joi am aplicat online pentru activarea internetului. Acolo scrie că poate dura şi până la 48 de ore :-w . Am aşteptat liniştită apoi am sunat la ei. M-au informat relaxaţi că ei nu pot activa, că aşa cum scrie şi pe site se activează automat în 48 de ore. I-am rugat să îmi activeze varianta de internet pentru o zi. M-am bucurat când după doar 3 ore am primit sms ce mă înştiinţa că opţiunea a fost activată. Atât. Oricum nu a funţionat!

Nici nu am mai încercat să sun la ei. Oricum programul cu publicul nu mai e non-stop.... E criză tată.

Acum am aşteptat 34 de minute pentru a prinde un operator. Timp în care eram anunţată că pot să folosesc linia expres (logic şi natural taxabilă)!

De acum încolo o să mă rog să prind băieţi. Unde nenea ăsta în 10 secunde a scăpat de mine, operatoarele spun: aşteaptă că se activează.

Aloooo vodafone, viitorul vă sună bine sau ne mutăm spre alte companii care ştiu să îşi trainuiască oamenii?

Până una alta, criză criză dar mai muncim şi noi?

Cel mai bun concert

Pe care nu îl voi vedea niciodată, ar fi fost cel al lui MJ.
Mai aveţi câteva zile să mergeţi la This is it! Sunt sigură că dacă nu îl vedeam la cinematograf aş fi fost foarte supărată pe mine! Merită fiecare ban!

This entry has no tags.

Rătăciri studenţeşti

M-am răzvrătit acum ceva vreme cu privire la sistemul de notare al ASE-ului ba chiar am mers până la impertinenţa maximă de a îi spune "vreo două" profesorului coordonator (toată nebunia aia a mea cu licenţa). "Alea două" nu le-am spus urât, oricum mi se pare uşor deplasat acum. Atunci am obţinut un feedback mai mult sau mai puţin folositor.

În toată răzvrătirea mea nu am ascultat de părinţi "dă mamă la master tot la ASE că te-ai învăţat deja cu ei, îi cunoşti, îţi e lejer. Nu contează că mai repeţi din materii, cu atât mai bine, îţi e mai uşor de învăţat. Nu umblă câini cu covrigi în coadă nici în altă parte. Peste tot e dezorganizare, peste tot sunt nedreptăţi. Nu totul e drept în viaţa asta şi hai că poate în câţiva ani se inventează şi masteul ăsta al tău de marketing sportiv şi mai faci unul".

Aş vrea să cred că nu e aşa dar ajung la concluzia că mai nimic nu e drept în viaţa asta.

Facultatea de jurnalism şi ştiinţele comunicării de ce nu are o comunicare corectă? Se merge pe ideea de fă ce zice popa, nu ce face el.

În 3 ani de ASE mă învăţasem cu profesorii care "ţin la glume", cu bănci destul de curate şi frumoase, cu lifturi care funcţionează. Adevărat că era maaare sărbătoare când prindeam lift in ASE. Aici degeaba prinzi lift dacă nu merge.

Nu vreau să comentez cu privire la modul de predare, e mult prea devreme şi poate m-aş hazarda în laude sau acuze nefondate daaar oameni buni faceţi ceva cu acea clădire. E boem să tremuri de frig pe holuri, să ai scaune din 1900 toamna, înainte de război, dar nu, nu e plăcut.

Ordine oameni buni, ordine. Că pentru firile astea dezordonate, ca mine de exemplu, e teribil, teribil vă spun să rătăceşti în căutarea sălilor. Termenele limită sunt vitale în industria comunicării, de ce nu sunt ele respectate şi de către facultate.

FJSC îmi pare haos iar eu mă învăţasem cu ordinea şi rigoarea ASEului.

Şi nu voi deschide şi subiectul mersul la toaletă - nici măcar acolo nu se poate aranja ceva? Nu? Bine! Asta e. Măcar lumină pe scări avem voie să primim?


Minte sănătoasă în trup

Dacă nu ştiţi deja de pe twitter azi voi participa la cursul de dans contemporan. Este un premiu câştigat pe blogul Alomoda. Fericira mea a fost dublă pentru că în general eu nu prea câştig nimic - nici măcar la lozînplic :) dar şi pentru că de ceva vreme vreau să mă apuc să fac ceva... mişcare.

Partea asta, cu făcutul mişcării e mai dificilă decât puteţi să vă imaginaţi. La sală mă plictiseşte trasul de fiare - că tot nu ajung o fiară, terenul de tenis e scump de închiriat şi oricum prea multe cunoştinţe în domeniu nu mai am iar racheta e abandonată undeva acasă.

O idee era să mă apuc de kickboxing sau tae-bo . Pentru primul optam pentru înlăturarea energiilor negative :P sunt o sursă inepuizabilă de frustrări refulate. Cu cel din urmă era mai greu. Am mai făcut în facultate iar muşchii mei se resimţeau vizibil.

Până la urmă tot lenea mă împiedica să mă apuc de un program de exerciţii - oricare ar fi fost acela iar lucurile s-au rezolvat de la sine deoarece azi am trecut în agendă dansul contemporan.

Revin cu poze şi impresii. Promit!

P.s. - fumătorii ne lăsăm şi noi de fumat? S-a făcut 9 lei pachetul de ţigări (spun eu aprinzând tacticos o ţigară!)